Rulourile de tablă se ridică unul câte unul cu cârligul C de 25 t, care prinde rulou prin interior, fără să atingă marginile. Pe cheu și în depozit le mutăm cu motostivuitoare de până la 16 t, echipate pentru rulouri, și le așezăm pe suporți, ca să nu se deformeze.
Rulourile pot pleca direct din navă în camion sau în barjă, fără depozitare intermediară, ori pot fi stocate în spații acoperite, ferite de ploaie. La descărcare le sortăm pe beneficiari și pe dimensiuni, iar la cerere facem inspecția stării mărfii (condition survey), cu raport foto.
Ce vă putem oferi
- Descărcare și încărcare cu cârligul C de 25 t
- Transbord direct navă – camion și navă – barjă
- Depozitare în spații acoperite
- Sortare pe beneficiari și dimensiuni
- La cerere: condition survey cu raport
- Mai departe pe Dunăre sau pe calea ferată, prin parteneri
Ce intră efectiv în operațiunea dumneavoastră și tariful se stabilesc prin oferta noastră, pe baza cerințelor transmise.

